Unii o consideră sexy și fiind farmecul lor personal. Dar alții sunt deranjați de prezența ei și recurg la orice metodă pentru a scapă de ea. Strungăreață sau diastema (în termeni medicali) este un spațiu aflat intre dinții frontali - mai des superiori. Află care sunt motivele pentru care ea apare și cum se poate trata.
Cauze:
genetică - maxilarul este prea mare și dinții mai mici; astfel apar spații intre toți dinții;
structural - frenul buzei este inserat între dinții frontali (superiori), pe o bandă de fibromucoasa care îi ține la distanță;
parodontală - pacientul suferă de boala parodontală, care afectează structura de suport a dinților, care se vor mișca;
anodontia (lipsa mugurilor dentari) ai incisivilor laterali determină prezența unui spatiu împărțit între ceilalți dinți de pe arcadă;
extracții dentare din zona frontală, unde dinții nu au fost înlocuiți cu implanturi;
la copii spațiile egale dintre dinții temporari sunt normale, pentru a face loc dinților definitivi, cu dimensiune mai mare; exista însă o problemă atunci când copiii sug degetul, împing cu limba în spatele dinților de sus sau respiră pe gură - aceste vicii determină apariția diastemei și necesită tratament pentru realiniere
Tratamentul este estetic, funcțional, structural, cât pentru ameliorarea defectelor de vorbire cauzate de spațiul respectiv. Astfel, vorbim despre tratament:
estetic - prin fațete de ceramică sau compozit se poate închide estetic spațiul respectiv
ortodontic - cu ajutorul unui aparat dentar de aliniază dinții și se închid spațiile
parodontal - vindecarea structurilor de suport afectate microbian și restabilirea (prin tratament chirurgical, ortodontic și/sau protetic) a echilibrului dentar;
chirurgical - se îndepărtează frenul buzei și fibromucoasa care mențin spațiul dintre dinți, urmând că apoi să se închidă spațiul (cu plombe, fațete sau aparat dentar).
Dacă ai strungăreață și te deranjează, te invit la cabinet să discutam opțiunile estetice pe care le ai. Dacă strungăreață a apărut în timp, este necesar să mergi la un consult pentru a identifica cauza care a dus la formarea acestui spațiu și pentru a o trata.
Că întotdeauna, dacă ai întrebări sau nelămuriri sunt aici să te ajut.
Comments